Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat luni, printr-un comunicat de presă, că noul guvern care va fi instalat în urma adoptării moțiunii de cenzură va avea la dispoziție cel mult 3 luni pentru a recupera întârzierile Guvernului Grindeanu și pentru intra în calendarul stabilit inițial pentru derularea programului de guvernare.
„Măsurile prevăzute în programul de guvernare sunt strâns corelate între ele. De exemplu, majorările din sectorul bugetar trebuie să aibă loc concomitent cu alte măsuri care prevăd creșteri de salarii din sectorul privat, dar și acțiuni mai ferme pentru combaterea evaziunii în domeniul muncii. Aici însă s-au înregistrat întârzieri care vor trebui recuperate în cel mult 3 luni de la instalarea noului guvern. În caz contrar, mai multe măsuri bune deja adoptate vor deveni inaplicabile”, a declarat Doina Federovici.
Senatorul PSD a subliniat că printre întârzierile înregistrate de Guvernul Grindeanu cele mai importante vizează reforma fiscală privind reducerea impozitului pe venit și diminuarea fiscalității și a birocrației, neadoptarea Codului Economic, neimplementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice, dar și nerealizarea cadrului legal pentru deblocarea achizițiilor și investițiilor publice de interes strategic, precum realizarea unor drumuri și autostrăzi absolut necesare pentru dezvoltarea României.
Doina Federovici a mai declarat că are încredere în capacitatea PSD de a desemna un nou prim-ministru și o nouă echipă de guvernare care să ducă la îndeplinirea programului de guvernare.
„Discuțiile politice sunt mai puțin importante pentru cetățeni. Pentru ei contează să se facă ceea ce s-a promis, respectiv realizarea integrală a programului de guvernare. Am convingerea că, în pofida unor întârzieri, PSD are capacitatea de a duce la îndeplinire ceea ce a promis în campania electorală”, a subliniat președintele PSD Botoșani.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024