Marți, 16 februarie 2016, TSD Botoșani prin LTSD (Liga Tinerelor Social Democrate) a organizat o dezbatere publică cu tema, “Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!
La întâlnire au participat 45 de femei atât din cadrul PSD, cât şi reprezentante ale societății civile. Întâlnirea a fost coordonată de Andreea Buiuc, președinte TSD municipiul Botoșani, În cadrul dezbaterii s-a pus accentul pe discuții libere, interactive privind realizarea unui echilibru între carieră si familie atât pentru femei cât si pentru bărbati. S-a dezbătut ideea că atât responsabilitățile din familie, cât și cele profesionale depind de o bună organizare a muncii, precum și de împărțirea egală a sarcinelor familiale.
Principalele întrebări la care s-a încercat să se găsească răspuns au fost: Are nevoie femeia anului 2016 să aleagă între cele două aspecte? Nu pot ele coexista? Care este "cheia succesului" pentru a putea îmbina familia și cariera? Care sunt soluţiile pentru susţinerea femeii care doreşte să le îmbine pe cele două? În ce măsură este aplicată legislaţia românească privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii? Care este percepţia societăţii româneşti în ceea ce priveşte femeia de carieră? Printre invitații care au încercat să găsească răspunsuri și să identifice soluții au fost:d-na dr. psiholog Hodan Catalina, doctor Andrioaie Mariana, profesor, Damian Iuliana, presedinte executiv TSD Botosani Cristina Anton, presedinte OFSD Diaconu Silvia, presedinte OFSD judet Jurgiu Mioara, vicepresedinte PSD- Vâzdoagă Gheorghe, presedintele TSD judet , Buhăianu Bogdan.
“Dezbaterea a reliefat rolul femeii în societatea de astăzi. A fost o întÂlnire productivă, deschisă, în care participanții și-au exprimat opiniile reieșite din experiențele lor de viață. Părerea mea este că în societatea modernă de astăzi, o femeie modernă trebuie să fie capabilă să îmbine atât familia cât și cariera, să găsească un echilibru între cele două aspecte pentru a face fată cu succes unui mediu concurențial accentuat”, a declarat Andreea Buiuc, presedinte TSD municipiu Botosani.
Această dezbatere organizată sub egida TSD s-a desfășurat în același timp în toata țara, în toate organizațiile județene, o reuniune fiind organizată și la București la Palatul Parlamentului.
“TSD continuă acțiunile prin care încearcă să găsească soluții la temele care apar zi de zi în societatea civilă. Prin următoarele teme propuse, împreună cu LTSD, intenționăm să aducem în atenția publică aspecte care țin de viaţa de familie, educaţia sexuală, violenţa împotriva femeilor şi hărţuirea sexuală. Doar discutând si analizând putem găsi soluții”, a declarat Bogdan Buhăianu, presedinte TSD județ.
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024