Romtelecom a anunţat că va renunţa la 26% din personalul care lucrează în reţea. Potrivit Monitorului de Suceava, disponibilizările se vor resimţi şi la Suceava şi Botoşani şi vor afecta câteva zeci de persoane.
Noua decizie a Romtelecom de a trimite acasă sute de persoane la nivel naţional a stârnit indignarea sindicaliştilor. Aceştia reclamă că angajaţilor li se impun măsuri discriminatorii, un mod voalat de a-i determina să părăsească benevol societatea. Aleodor Nichifor, liderul Sindicatului Liber Independent „Bogdan Vodă” din Telecomunicaţii, care cuprinde angajaţi din judeţele Suceava, Botoşani, Bacău şi Brăila, a detaliat şi motivele pentru care reducerile de personal sunt abuzive.
„Impunerea obligativităţii deţinerii permisului de conducere în condiţiile în care la angajare nu exista o asemenea cerinţă este o intenţie clară de a elimina anumiţi salariaţi. În plus, la evaluarea periodică vor fi acceptaţi doar cei care îndeplinesc toate condiţiile, ori, din punctul nostru de vedere, este o discriminare evidentă”, a declarat
Aleodor Nichifor.
Ore suplimentare, neplătite de anul trecut
Acesta a mai arătat că această reducere de personal va face imposibilă activitatea societăţii în condiţii de securitate, în special în privinţa celor care muncesc la intervenţii pe ziduri sau stâlpi. „
Nu se poate lucra doar cu o singură persoană. Nici un echipament, fie el cât de modern, nu poate înlocui a doua persoană, aşa cum prevăd şi regulile de protecţie a muncii”, a explicat
liderul sindicatului „Bogdan Vodă”.
Romtelecom este o societate vândută în proporţie de 54% grecilor de la OTE, care, la rândul lor, au vândut 25% din acţiunile deţinute către gigantul german Deutsche Telekom, care a preluat şi conducerea efectivă.