Așteptarea sărbătorilor de iarnă este mai frumoasă la Iulius Mall Suceava! Îndrăgita destinație de shopping și relaxare le oferă clienților premii la cumpărături, dar și cadouri sub forma unor evenimente deosebite.
Sâmbătă, cei mai iscusiți prichindei în sportul minții participă la un concurs de șah. „Duelurile” în mutări inteligente se desfășoară de la ora 09.00, la parterul Iulius Mall, în zona magazinelor pentru copii. Competiția este organizată de Palatul Copiilor Suceava.
Tot sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, ștrengarii cu imaginație și creativitate sunt așteptați la atelierele de creație susținute de Creativ & Deco. Vor învăța cum să realizeze brăduți prin tehnici de lucru inedite, cu ajutorul cărora își vor putea decora camera de Crăciun. Toate materialele sunt oferite de Iulius Mall, iar la final, brăduții le vor fi dăruiți micilor artiști. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info.
Duminică, pe 16 decembrie, Iulius Mall le oferă clienților săi un cadou muzical. De la ora 19.00, la etaj, melomanii sunt așteptați la un Concert extraodinar de Crăciun susținut de Filarmonica de Stat Botoșani. Publicul va fi încântat cu partituri celebre, interpretate de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Daniel Manasi. Invitată specială este soprana Elena Dincă Verica, a cărei voce le va oferi emoție și bucurie. În interpretarea de excepție a instrumentiștilor se vor auzi colinde românești, precum „Iată, vin colindători”, „O, ce veste minunată”, „Moș Crăciun”, „Sus la poarta Raiului”, dar și melodii internaționale: „A Christmas Festival”, „Silent Night”, „We Wish You a Merry Christmas”, „Once Upon a December” etc.
Până pe 23 decembrie, cei care încă mai caută cadouri găsesc inspirație la Expo Mineralia, de la parterul Iulius Mall Suceava. Târgul reunește nenumărate bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase, dar și accesorii și obiecte decorative. Podoabele prezentate sunt realizate din roci, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări ale lumii. Pentru cei pasionați de semnificațiile talismanelor și proprietățile lor, consultanții vor putea oferi informații detaliate, care să îi ajute în alegerea articolelor potrivite.
Iulius Mall a pregătit o surpriză aparte pentru cei mici. Până pe 23 decembrie, prichindeii sunt așteptați să descopere ținutul înghețat din zona food court și, cu ajutorul realității augmentate, pe un ecran gigant, vor vedea cum li se alătură pinguini hazlii, foci jucăușe și un urs polar prietenos. Amicii virtuali sunt puși pe șotii, fac giumbușlucuri și se joacă. La final, clienții rămân cu o amintire din ținutul îndepărtat. Fotografiile sunt încărcate instant pe site-ul iuliusmallsuceava.online.
O altă atracție pentru prichindeii sunt renii vorbitori, prezenți la baza bradului de la intrarea principală. Ce zici, vrei un selfie cu Rudolf? Până pe 23 decembrie, dacă ai făcut cumpărături în valoare de minimum 100 de lei, te poți înscrie, la Centrul Info, în campania de Crăciun. Primii 180 de participanți din fiecare zi vor primi un cadou instant: vouchere la Teilor, Salon Carmen Style și Repargo, cercei din aur Atlantis Gold, cozonaci, selfie stick-uri și băuturi festive. În Ajun de Crăciun vor fi desemnați, prin tragere la sorți, cei trei mari câștigători ai câte un smartphone al momentului: iPhoneXS, Samsung S9 sau Huawei P20 Pro.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024