Au realizat primul musical pentru copii din Botoşani, au cântat cu fanfara toată vara în parcul „Mihai Eminescu”, au susţinut la invitaţia municipalităţii frumoase spectacole la Zilele Oraşului, de Ziua României, de ziua mamei, de Crăciun. Au participat la emisiunile televiziunilor naţionale şi au adus Botoşaniul printre primele judeţe la selecţia naţională a concursului „Eurovision” graţie piesei „Doar noi” interpretată de Claudia Rusu. Toate acestea într-un singur an: 2009! Au fost premiaţi şi s-au bucurat de mii de aplauze din partea botoşănenilor. Au cântat alături de Filarmonica Botoşani şi o vor face din nou.
Vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, copiii din grupul „Cheia Sol” te invită să descoperi magia Crăciunului într-un concert extraordinar alături de Filarmonica Botoşani şi Oana Puşcaşu, intitulat „Deschide uşa, creştine!”. Începând cu ora 18.30, eşti invitat indiferent de vârstă să surprinzi sărbătorile iernii în cel mai frumos mod cu putinţă. Orchestra botoşăneană şi-a înscris în registrul serii uvertura „Spărgătorul de nuci” (Ceaikovschi) şi suita de colinde după Sabin Drăgoi. Copiii coordonaţi de Oana Puşcaşu vor interpreta frumoase colinde româneşti sub bagheta profesorului Nicolae Ursu.
Spectacolul se va încheia cu o gală pe care grupul „Cheia Sol” o dedică tuturor celor care au sprijinit financiar şi moral activitatea asociaţiei din care provine grupul dar şi reprezentanţilor mass-media care au făcut ca botoşănenii să cunoască activitatea lor.
Copiii din grupul „Cheia Sol” care vor cânta alături de Oana Puşcaşu sunt:
Mihai Enache, Nicole Lazaruc, Oana Tabultoc, Ioana Frasinescu, Ioana Mititelu, Miruna Buza, Claudia Rusu, Bogdan Bidasca, Viviana Sposub, Alexandra Mera.