Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, în parteniat cu Asociația CulturEst, a organizat un concurs de benzi desenate pe tema cazului lui „Mugur Călinescu”.
În 1981, Mugur Călinescu, elev la Liceul A.T. Laurian, a scris lozinci anticomuniste pe zidurile clădirilor importante din Botoșani. Timp de o lună, în perioada 12 septembire-18 octombrie 1981, securitatea a fost în alertă generală. Înscrisuri de la peste 80.000 de persoane au fost cercetate grafologic.
După ce a fost prins în flagrant, Mugur Călinescu a fost anchetat, criticat la școală, locuința pusă sub ascultare, urmărit pas cu pas. La câteva luni de la ancheta Securității, s-a îmbolnăvit și a murit în condiții neelucidate, în 1985.
În anul 2000, la CNSAS, a fost făcut public dosarul „Elevul”, dosarul urmării sale de Securitate. Iar în 2017, Parchetul Militar Iași a deschis o anchetă, care cercetează condițiile desfășurării anchetei Securității și cauzele morții lui Mugur Călinescu.
Asociația CulturEst, care de patru ani depune eforturi ca să construiască la Botoșani Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism (www.MuViCC.ro), după o viziune cu impact cultural și social, va deschide, începând cu anul 2018, în Centrul Istoric al Botoșaniloe, Expoziția Mugur Călinescu.
Autorii acestui proiect, pe lângă prezentarea în sinteză muzeală a acestui caz tragic din comunism, încearcă să intre într-un dialog cu un număr cât mai mare de localnici pe tema comunismului românesc, să achiziționeze obiecte muzeale (obiecte din viața comună în comunism), să înregistreze mărturii despre anii petrecuți în comunism.
La acest concurs s-au înscris cinci elevi de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. Juriul, format din conf.dr. Florentina Nițu, decan al Facultății de Istorie, București, lector dr. Anca Boeriu, Universitatea de Artă București, președinta secției de grafică a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prof. dr. Radu Preda, președintele Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului și a Exilului Românesc (IICCMER), arh. dr. Răzvan Lăcraru, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”și Constantin Iftime(președintele juriului), a desemnat-o drept câștigătoare pe eleva Miruna Smit, de la Liceul de artă „Ștefan Luchian”, Botoșani.
„Toate lucrările sunt foarte bune, interesante și sensibile”,
scrie Florentin Nițu, într-o scrisoare adresată Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani.
Toți cei cinci elevi vor fi invitați, de Facultatea de Istorie București, în 2018, să participe „la un concurs de expresie artistică vizuală, dedicat Centenarului României”. Din partea IICCMER: Diana Dumitrița Oniciuc se remarcă „prin cromatică potrivită și armonioasă”, Elena Strechea, prin acuarela bogată, iar la David Eduard Ariton se simte dramatismul acestei istorii.
Miruna Smit, câștigătoare desemnată, „face o lectură atrăgătoare și plină de informații a acestei narațiuni, oferind desene cu o grafică foarte expresivă”.
Toate benzile desenate vor putea fi vizionate, sub formă digitalizată, în Expoziția Mugur Călinescu a Muzeului Vieții Cotidiene în Comunism, care va fi deschisă publicului cât de curând într-un spațiu din Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Asociația CuturEst va organiza cu aceste desene expoziții în diferite școli și licee, atât în Botoșani cât și la nivel național, încercând pe această cale să stimuleze interesul elevilor pentru istoria controversată și tragică a comunismului românesc.
Acest proiect finanțat de Primăria Botoșani și Asociația CulturEst a fost coordonat de Ciprian Andrușca, profesor la Liceul de artă „Ștefan Luchian, și Constantin Iftime.
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024
ANUNȚ Licitație Direcția de Servicii Publice pentru locuri disponibile în piețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
SCANDAL în scara unui bloc din Botoșani: Bărbat dus în cătușe la sediul Poliției Locale
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Echipa de rugby a României, meci cu Portugalia pe Stadionul Municipal
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024