Este cunoscut faptul în special în mediul rural, femeile beau cot la cot cu bărbații sau chiar mai mult. Instanța urmează să stabilească dacă este vorba despre aceeași situație și în cazul prezentat în cele ce urmează.
Un bărbat din comuna Răuseni este acuzat că și-ar fi lovit soția sa peste față și totodată ar fi amenințat-o. Drept urmare, femeia a depus o plângere împotriva lui dar și actele pentru divorț. Bărbatul acuzat că și-a bătut nevsta a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violență în familie.
În fața instanței de la Judecătoria Botoșani, acesta nu și-a recunoscut fapta ci a venit cu o altă variantă. Una chiar hilară.
Și anume că soția sa a căzut din cauză că era beată și în acel moment s-a lovit. Ba mai mult decât atât, bărbatul susține că el i-a dat să bea ca să vadă „cât poate duce”.
„Arăt că aceasta consumase băuturi alcoolice, eu fiind cel care i-am dat să bea, am vrut să văd cât poate duce, motiv pentru care persoana vătămată s-a împiedicat și a căzut”,
a spus bărbatul
De asemenea, botoșăneanul este acuzat și-ar fi lovit și o mătușă dar nu a recunoscut nici această faptă, astfel că nu va putea beneficia de o reducere a pedepsei.
Instanța a dispus trimiterea unei adrese către cele două femei pentru a vedea dacă au pretenții civile în cauză, iar la termenul următor vor fi audiați mai mulți martori în vederea stabilirii cu exactitate a evenimentelor.
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024