Sâmbătă și duminică, respectiv 13-14 aprilie 2024 va avea loc ediția cu numărul opt a festivalului.
Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești și Primăria Mihăileni, organizează Festivalul - Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a VIII-a, în perioada 13-14 aprilie 2024.
Locația de desfășurare a Festivalului - Concurs de Ouă Încondeiate va fi la Rogojești, Botoșani.
Sâmbătă, 13 aprilie, ora 10:00 - secțiunea adulți iar duminică, 14 aprilie, ora 11:00 - secțiunea copii (10-18 ani).
Anul acesta în cadrul concursului sunt așteptați meșteri populari din județele Botoșani, Suceava și Bihor.
Alături de meșterii populari, până în acest moment, ne-au confirmat prezența și câteva instituții de cultură și învățământ: Centrul de Informare Turistică Vorona, Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava”, Liceul Tehnologic Bucecea, Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1, Vlădeni, Botoșani, Școala Gimnazială Mihăileni „Maria Enescu Cosmovici” și Liceul „Lațcu Vodă” din Siret, Suceava, instituții care vor participa cu elevi, meșteri populari, mai mici și mai mari, care învăță meșteșugul încondeierii ouălor de la înaintașii lor.
În cadrul Festivalului Concurs de Ouă Încondeiate vor fi două categorii de jurizare, respectiv, secțiunea adulți și secțiunea copii.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024