La concursul organizat de Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) s-au înscris 13 candidați, însă niciunul nu a reușit să promoveze examenul.
SJA Botoșani a organizat concurs în prima parte a lunii martie 2023 pentru ocuparea unui post de casier – magazioner debutant.
Au râvnit acest post 13 candidați, toți fiind admiși la etapa selecției dosarelor.
Dintre aceștia, 11 s-au prezentat la proba scrisă. Notele au fost însă extrem de mici respectiv între 11 – 63 de puncte.
Astfel că doar un singur candidat a trecut de examenul scris. El a susținut ulterior proba practică obținând 65 de puncte.
Surpriza a venit la interviu unde candidatul a picat cu 9 puncte.
Potrivit reprezentanților SJA, interviul a constat în 5 întrebări din bibliografie la care candidatul nu a reușit să răspundă.
Pentru a fi declarați admiși, aspiranții la acest post trebuiau să obțină minimum nota cinci la fiecare probă.
Cum acest lucru nu s-a întâmplat, SJA va organiza un nou concurs în prima săptămână din luna aprilie.
Nu este pentru prima dată când în unele instituții anumite posturi pentru persoane debutante nu se ocupă, toți candidații fiind respinși.
Acțiune „specială” în trafic: Un american, moldoveni și botoșăneni opriți de polițiști
Oana Sava
Jan 16, 2025
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile