Concursul se desfășoară pe trei secțiuni - Carte publicată, Poezie în Manuscris și Interpretare Critică a Operei Eminesciene - și are ca scop descoperirea tinerelor talente literare.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, alături de Societatea Culturală „Raluca Iurașcu” Vorona și Fundația Culturală „Hyperion – Caiete Botoșănene” organizează cea de-a XLI-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”.
Activitatea culturală se va desfășura sâmbătă, 11 iunie 2022, începând cu ora 11, la Conacul „Raluca Iurașcu” din Joldești, unde se vor decerna premiile câștigătorilor acestei ediții. Tot atunci se va lansa Antologia „Porni Luceafărul...”, care conține textele câștigătorilor ediției precedente.
Vor fi prezenți membrii juriului: Gellu Dorian (președinte), Adrian Alui Gheorghe, Ovidiu Vintilă, Paul Gorban, Nicolae Tzone, Nicolae Corlat, dar și invitații: Dan Perșa, Vlad Scutelnicu, George Luca, Mihai Babei, Cristina Șoptelea, Dumitru Necșanu, Violeta-Daniela Mîndru.
Editura Vinea va acorda Marele Premiu la secțiunea Poezie în Manuscris, câștigătorului fiindu-i tipărit volumul de debut literar. Revistele Hyperion, Bucovina literară, Ateneu, Zona literară, Conta, Porto-Franco, Argeșul și Monitorul de Poezie vor acorda premii concurenților.
Tot sâmbătă, la ora 17, în Parcul „Mihai Eminescu” din Botoșani se va susține un recital de poezie lângă bustul poetului botoșănean.
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024