Membrii comisiei de la Botoșani au observat diferenţa de scris între cele două teze de la limba și literatura română și matematică și au sesizat poliţia, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Lucrarea unui fiu de primar a fost rescrisă de profesori.
După șase ani, instanța a pronunțat condamnări cu executare, în primă instanță, în dosarul fraudării examenului de Evaluare Naţională.
Lucrările la limba şi literatura română, respectiv matematică pentru fiul primarului ar fi fost scrise de doi profesori și predate fostului director al Şcolii generale Salcea, Cătălin Huţu, care a scos tezele reale şi a introdus lucrările contrafăcute.
Toate persoanele trimise în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au primit pedepse cu executare. Acuzat de constituire de grup infracțional organizat și dare de mită, Ilie Lungu, fostul primar al orașului Salcea, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare, anunță Monitorul de Suceava.
Dosarul privind frauda de la Evaluarea Naţională la Şcoala Salcea a ajuns pe masa judecătorilor la sfârşitul anului 2016. Atunci, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul primar al oraşului Salcea, Ilie Lungu, şi pe cei doi profesori care ar fi scris lucrările la Limba Română şi Matematică pentru fiul edilului, Ştefan. Este vorba despre Nicoleta Zettel şi Mihai Gâză.
În vara anului 2016, la examenul de Evaluare Naţională, imediat după afişarea rezultatelor, o persoană care ştia că fiul primarului din Salcea a avut note mici pe tot parcursul şcolii, a realizat că acesta a primit nota 10 la limba şi literatura română şi nota 8,25 la matematică, şi a făcut o sesizare, sub un nume fals, la Ministerul Educaţiei. De acolo, reclamaţia a plecat către Inspectoratul Şcolar Suceava, care a sesizat telefonic comisia de evaluare din Botoşani, tezele elevilor suceveni fiind corectate atunci în județul Botoșani.
Membrii comisiei de la Botoșani au observat diferenţa de scris între cele două teze de la limba și literatura română și matematică și au sesizat poliţia, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care la rândul său a trimis dovezile pe masa DNA. Ulterior, în urma anchetei declanșate de DNA, s-a stabilit că aranjamentul a avut loc la intervenţia primarului Ilie Lungu, care a promis sprijin politic pentru ca soţia lui Cătălin Huţu să ocupe funcţia de director adjunct al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, iar Nicoleta Zettel să rămână pe funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Plopeni, la mijloc fiind oferiţi şi 600 de lei.
Intermediar ar fi fost consilierul local Mihai Gîză, profesor de matematică, cel care a fost un fel de „dispecer”. Astfel, lucrarea la limba şi literatura română pentru fiul primarului ar fi fost scrisă de profesoara Nicoleta Zettel şi predată fostului director al Şcolii generale Salcea, Cătălin Huţu, care a scos teza reală şi a introdus lucrarea contrafăcută, iar teza de la matematică ar fi fost scrisă de profesorul Mihai Gîză, şi predată tot lui Cătălin Huţu, care ar fi înlocuit lucrarea fiului primarului cu teza contrafăcută. Așa se explică de ce fiul primarului a obţinut nota 10 la limba şi literatura română şi 8,25 la matematică.
Frauda a fost descoperită în centrul de corectură de la Botoşani, unde profesorii au realizat că cele două lucrări au scrisuri diferite. În urma anchetei DNA, notele au fost anulate, iar Ioan Ştefan Lungu a fost notat cu 1. Cu toate acestea, el a rămas înscris la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, unde îşi depusese dosarul.
Prin decizia de ieri, Nicoleta Zettel a primit o pedeapsă de șase ani în regim de detenție pentru constituire de grup infracțional organizat, luare de mită, dar și pentru o serie de alte fapte plecând de la sustragere și distrugere de înscrisuri, folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau fals material în înscrisuri oficiale.
La rândul său, Mihai Gîză a fost condamnat la trei ani și șapte luni de închisoare cu executare tot pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la dare de mită, instigare la fals, fals material în înscrisuri oficiale.
O a patra persoană anchetată de DNA, Mariana Raţă, femeia de serviciu de la Şcoala Gimnazială Plopeni, cea care a mijlocit înlocuirea lucrărilor reale, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și a primit un an şi opt luni cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat, complicitate la accesarea informaţiilor nedestinate publicităţii, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la sustragerea de înscrisuri şi complicitate la uz de fals.
La rândul său, fostul director al Şcolii Gimnaziale „Aurelian Stanciu” Salcea, Cătălin Huţu, cel care ar fi schimbat lucrările elevului cu cele scrise de profesori, a încheiat și el un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, anchetatorii stabilind în cazul său o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Totodată, inspectorul de poliție Marius Grigoraș, cel care ar fi trebuit să însoțească lucrările de la școală și până la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, misiune pe care nu a mai executat-o, s-a ales și el cu o pedeapsă de un an și o lună de închisoare cu suspendare sub supraveghere, tot în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii DNA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024