Bărbatul și-a forțat norocul după ce, inițial, primise o sentință cu amânarea aplicării timp de doi ani. În prezent, Mihai se află într-o celulă a Penitenciarului Botoșani.
Chiar dacă Codul Penal este destul de blând cu autorii de infracțiuni la regimul rutier, cei care ”țin neapărat” ajung totuși până la urmă la pușcărie. Ultimul exemplu în acest sens este un bărbat dintr-o localitate suceveană, ridicat de la domiciliu de polițiști marți, în baza unui mandat emis de Judecătoria Rădăuți prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an, 5 luni și 10 zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mihai G. a fost identificat de polițiștii de la Secția Rurală Gălănești, județul Suceava, și transportat sub escortă în Penitenciarul Botoșani.
Inițial, potrivit Monitorul de Suceava, bărbatul a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei timp de 2 ani, pentru conducere sub influența alcoolului.
În iulie anul trecut, un echipaj de poliție a oprit un autoturism condus de un șofer care se deplasa în viteză și efectua depășiri periculoase. La volan a fost identificat același bărbat, care nu avea dreptul de a conduce și se afla în termenul de încercare al primei pedepse.
Polițiștii au constatat că cel de la volan mirosea a alcool, dar inculpatul a refuzat să sufle în etilotest ori să i se recolteze probe biologice, astfel că s-a ales cu noul dosar penal, de această dată pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
După ce au contopit pedepsele și au revocat suspendarea primei sentințe, magistrații de la Rădăuți au emis condamnarea la 1 an, 5 luni și 10 zile de închisoare în regim de penitenciar.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024