Membrii reţelei de falsificare de carduri nu sînt singurii băgaţi după gratii în cadrul acţiunii de depistare a persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea unor pedepse. Cu prilejul acţiunii a fost clarificată situaţia a 11 persoane urmărite, dintre care 4 posedau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar alte 7 erau reclamate ca dispărute de la domiciliu.
Astfel, a fost identificată şi încarcerată Simona P. din comuna Coşula, care se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de
furt.
De asemenea, au fost executate 16 mandate, unul de arestare preventivă şi alte 15 de executare a pedepsei cu închisoarea. Alte două persoane, Vasile C. din comuna Suharău, care se sustrăgea executării a două pedepse cu închisoarea şi Ioan C., pe numele căruia Judecătoria Darabani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost de asemenea identificate şi încarcerate.
Cu prilejul acţiunii au fost identificate şi reîncredinţate familiei trei persoane reclamate ca dispărute de la domiciliu.
La Şendriceni poliţiştii l-au identificat şi încarcerat pe Mircea H. împotriva căruia Curtea de Apel Suceava a emis mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de
omor.