Reprezentanții Consiliului Județean Botoșani au avut un prim contact cu noua conducere a operatorului de apă, Nova Apaserv.
Acest lucru a fost anunțat de către Consiliul Județean printr-un comunicat de presă. În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că interesul comun este readucerea pe linia de plutire a societății.
Mesajul conducerii CJ este că nu se poate lua în calcul varianta intrării operatorului de apă în insolvență.
De altfel, de-a lungul discuțiilor purtate la Consiliul Județean între reprezentanții Aquaterm și vechea conducere a Nova Apaserv, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a subliniat mereu că insolvența nu este o soluție, iar toate discuțiile trebuie pornite din acest punct.
„Noi, Consiliul Județean, vrem să readucem pe linia de plutire operatorul de apă, nu să-l îngropăm așa cum s-a întâmplat în trecut. Ideea noastră este ca acesta să-și eficientizeze activitatea. Vom uza de toate pârghiile legale pentru ca ceea ce se întâmplă la Nova Apaserv să intre pe un făgaș normal, iar insolvența nu este o opțiune. De altfel, am demonstrat acest lucru în ultimele trei luni, în care societatea avea conturile blocate. Prin negocieri cu furnizorii și cu creditorii am reușit să ținem lucrurile sub control, lucru pe care așteptăm și de la noua conducere a operatorului”,
a declarat Doina Federovici.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024