Ziua Națională a Tineretului a fost marcată astăzi la Botoșani printr-o serie de activități.
Consiliul Județean Botoșani s-a alăturat proiectului „Reprezentant pentru o zi”.
„Noi, Consiliul Județean, ne-am alăturat demersului Fundației Județene pentru Tineret Botoșani în cadrului proiectului Reprezentant pentru o zi”. Și astăzi în fața dvs aveți practic trei președinți de CJ. Sunt însoțită astăzi de domnișoara Amalia Bărboșelu, este elevă a Liceului Grigore Antipa Botoșani și de dl David Ciplea, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Astăzi având titlul onorific de președinte al Consiliului Județean pentru o zi”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Iată elevii care au fost astăzi în conducerea Consiliului Județean:
Președinte CJ
Vicepreședinte CJ
Secretar general al județului Georgiana Tabarcea
Administrator public al județului
Elevii au participat la mai multe activități. „Președinții” pentru o zi au fost pe șantierul de la heliport, s-au întâlnit cu primarul Cosmin Andrei, dar de asemenea au luat parte și la festivitatea de premiere a unor elevi.
Vicepreședintele Dorin Birta împreună cu ai lui„ colegi” au mers la Asociațiile de Dezvoltare Comunitară, Evidența Populației, Protecția Copilului și în comuna Vorona.
Administratorul public al județului a efectuat o vizită la Memorialul Ipotești și la Liveni.
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024