Nulul înregistrat cu Petrolul Ploieşti, al doilea consecutiv pe teren propriu, a supărat serios o facţiune a suporterilor botoşăneni. Membrii brigăzii „BT Pride” i-au aşteptat minute bune la ieşirea din stadion pe jucători pentru a le cere socoteală. Un grup de aproximativ 10 fani au fost însă opriţi de jandarmi să pătrundă în curtea arenei. „Vrem să vorbim cu jucătorii”, au spus aceştia. Cel mai des nume pronunţat era Boroştean, care a fost introdus în repriza a doua şi a avut un randament care i-a numulţumit pe suporteri. Roş-alb-albaştrii au întîrziat însă să iasă de la vestiare, iar membrii galeriei au părăsit zona. Asta însă nu înainte de a fi filmaţi de către jandarmi, prilej de ironie pentru unii ultraşi care au lansat mesaje pentru „mama din Italia”. De cealaltă parte, cîţiva băieţi de la „Ultras Botoşani” stăteau liniştiţi la intrarea în birourile clubului. „Caută numai scandal”, a spus unul dintre ei despre cei de la „BT Pride”.
La finalul partidei, la cererea antrenorului Cristi Popovici, jucătorii au salutat suporterii de la ambele facţiuni. Aceasta după ce în urma meciului de acasă cu Concordia Chiajna, terminat tot la egalitate, Valeriu Iftime i-a criticat pentru că nu au salutat suporterii.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile