Consilierii județeni s-au întrunit astăzi, 30 septembrie 2024, în ședința ordinară aferentă lunii septembrie.
Unele proiecte de pe ordinea de zi au necesitat vot secret. Și vorbim aici de desemnarea consilierilor județeni în consiliile de administrație ale școlilor din subordinea Consiliului Județean.
A fost necesară constituirea unor comisii de numărare a voturilor. Din partea grupului PSD, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, l-a propus pe Sergiu Marian.
Doina Federovici a întrebat mai apoi grupul liberal care este propunerea.
„Noi nu avem propuneri”, a spus Gabriel Alecsandru. Au fost râsete printre consilierii județeni, iar mai apoi Doina Federovici a făcut două nominalizări: Gabriel Alecsandru și Gheorghe Nazare.
Toți cei 26 de consilieri prezenți la urnă au votat persoanele desemnate în CA-urile de la școli.
Consiliul de administrație al Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi: Ciprian Manolache, Agnes Holca.
Consiliul de administrație al Școlii Profesionale Speciale „Sf. Stelian” Botoșani – Mihaela Lafontain – Hrițcu, Abăcioaei Rdica.
Consiliul de administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani – Doru Gavrilaș
Tot astăzi s-a votat secret și consilierii care îl vor evalua pe secretarul județului.
Jandarmii au lansat o campanie națională pentru proteste pașnice – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Românii vor putea călători fără viză în SUA de la sfârșitul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Botoșănean REȚINUT seara trecută: Extrem de beat a rănit un șofer care circula regulamentar
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Renault 5 e-tech electric desemnată “mașina anului 2025”
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
FC Botoșani a învins o echipă din Germania în al doilea amical din Turcia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile