Aleşii judeţeni au decis marţi încărcarea facturilor la apă a abonaţilor cu circa 300.000 de lei într-o singură lună. Ei au adoptat regulamentul consolidat de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare care prevede facturarea apei la nivelul contorului de bloc şi nu la cel al apometrului din apartamente. Aceasta înseamnă că diferenţa dintre suma indexurilor apometrelor şi ceea ce înregistrează contorul de scară va fi suportată de consumatorii casnici. Lunar, contravaloarea diferenţei se ridică la circa 300.000 de lei.
În ciuda acestor lucruri, deşi pare greu de crezut şi dificil de înţeles, nici unul dintre consilieri nu a considerat necesar să ia cuvîntul. Practic, aşa-numita dezbatere nici nu a existat, proiectul de regulament neavînd parte nici măcar de un singur amendament. Mai mult, deşi prezent la şedinţă, preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari nu i s-a dat cuvîntul cînd s-a discutat proiectul. „Vorbesc doar consilierii”, a comentat ironic situaţia Petrică Butnaru.
Regulamentul va intra în vigoare după ce va fi aprobat şi de asociaţia constituită de cele aproape 50 de localităţi beneficiare. El se aplică la circa 55.000 consumatori.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024