Consilierul judeţean Liviu Andronic a fost desemnat cîştigător al postului de manager de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii. El a obţinut nota finală 8,24, în timp ce Florin Aioniţoaie a avut media 8,04, iar Alina Călinescu 7,84%. Practica ierarhia stabilită la proba de dosar a fost răsturnată. Atunci liberalul era pe ultimul loc, iar angajata instituţiei de cultură pe cel dintîi. Din comisia de concurs au făcut parte doi consilieri judeţeni, Ştefan Narcis şi Eugen Niţură, adică doi colegi ai lui Andronic, iar unul dintre aceştia a fost chiar preşedintele comisiei. Liviu Andronic este coleg de partid cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cătălina Lupaşcu, persoană care coordonează activitatea instituţiilor de cultură.
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Ghinion de dimineață: Taximetrist „pus la plată” după o manevră imprudentă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024