Uniunea Salvați România (USR) – Filiala Botoșani a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat de presă privitor la activitatea Consiliului Județean.
Comunicatul este transmis în numele consilierilor locali Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță și îl redăm mai jos, integral:
USR Botoșani face apel la dna Doina Federovici, președintele Consiliul Județean Botoșani, să respecte drepturile cetățenilor județului Botoșani și îi amintește acesteia că starea de alertă a fost ridicată în România încă din luna martie a acestui an.
Prin convocatorul emis pentru ședința extraordinară din 18 iulie a Consiliului Județean Botoșani, este limitat accesul botoșănenilor la ședința Consiliului Județean.
Astfel, în convocator este precizat faptul că “Având în vedere starea de alertă, accesul în sala de ședință va fi permis doar persoanelor cu atribuții în desfășurarea ședinței, persoanelor invitate și reprezentanților presei.„
Practic, prin această mențiune, este anulat caracterul public al ședințelor, botoșănenii neavând acces la ședințele convocate.
USR Botoșani își manifestă speranța că această limitare reprezintă doar o eroare și că dispoziția de convocare va fi corectată. În acest sens, cei doi consilieri locali USR, Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță, au trimis astăzi o plângere prealabilă către conducerea Consiliului Județean.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024