Acuzațiile reciproce pe care și le aduc principalii competitori din cursa electorală încheiată sâmbătă, prin decizia Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) de atribuire a mandatului, au ajuns până la unul dintre consilierii edilului șef în exercițiu.
Marți, Cătălin Flutur a acuzat faptul că soțiile a doi candidați PSD la Consiliul Județean și Consiliul Local, Sergiu Marian și Gabriel Tănasă, au făcut parte din secții de votare.
Cosmin Andrei a negat, catalogând drept minciuni afirmațiile primarului încă în funcție și a contraatacat, arătând că acesta ”a uitat” să precizeze că președintele unei secții de votare a fost soția consilierului său personal, care în noaptea alegerilor ar fi cărat personal buletinele de vot.
Dorin Bejenaru nu a negat implicarea sa și a soției în procesul electoral, dar a precizat că nu a făcut altceva decât să suplinească o hibă a organizării scrutinului: lipsa automobilelor pentru transportul buletinelor de vot după închiderea secțiilor.
”Soția mea a fost președintele unei secții de votare, la Școala 8 din municipiu. La ora două m-a sunat să îmi spună că trebuie să care sacii. E singura mașină a familiei, am ajuns acolo și procedura a fost cea legală și dl. Cosmin Andrei știe foarte bine că totul este legal, indiferent cum formulează dânsul ca să sune cumva acuzator”.
Dorin Bejenaru, consilierul primarului în funcție.
Acesta a adăugat că a deschis în prezența jandarmilor portbagajul mașinii și nu a atins sacii cu buletine.
”Sacii au fost cărați în portbagajul mașinii de către candidatul PSD Miluță Timofti. El i-a pus cu mâna lui în portbagaj, eu am închis portbagajul mașinii și în coloană, însoțit de jandarmi, cu girofar, conform procedurii, s-au transportat de la Școala 8 până la Primăria Botoșani în 3 minute. Am coborât din mașină și am plecat, lăsând cheia în prezența jandarmilor, la soția mea, care era președintele secției de votare, a locțiitorului și a operatorului de tabletă, adică perfect legal”,
Dorin Bejenaru, consilierul primarului în funcție.
Potrivit acestuia, în toate secțiile de votare sacii s-au transportat cu mașina președintelui sau a locțiitorului ori a unei rude pentru că ”nu au existat mașini oficiale pentru așa ceva”.
”N-am atins decât propria mașină, butonul de deschidere a portbagajului și după aceea am împins frumos capota să închid portbagajul. Asta e tot”,
Dorin Bejenaru, consilierul primarului în funcție.
În final, a precizat că social-democratul Miluță Timofti a fost mult mai aproape de voturi și că actualul viceprimar ar trebui să îl întrebe pe aceasta dacă s-a întâmplat ceva în neregulă în timpul transportului buletinelor de vot.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024