Consiliul Judeţean al Elevilor a luat poziţie publică faţă de protestele din educaţie. Acesta a trimis un comunicat prin care se arată că CJE consideră îndreptăţite revendicările cadrelor didactice şi solicită rezolvarea cât mai rapidă a problemelor acestora.
Conform preşedintelui Alexandru Şotropa, actul educaţional a stat sub semnul unor evenimente care afectează cursul normal al acestui proces şi având în vedere că elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului de învăţământ, iar CJE este structura reprezentativă a acestui corp social, se impune o poziţie clară a acestui organism.
„Consiliul Judeţean al Elevilor consideră protestele cadrelor didactice o reacţie firească la nerespectarea drepturilor salariale. De asemenea, credem că asigurarea unui climat social echilibrat pentru profesori va aduce şi implicarea totală în actul educaţional, de aceea soluţionarea problemelor de ordin financiar trebuie făcută în cel mai scurt timp, accesul la învăţământ fiind garantat de Constituţia României prin Articolul 32 şi de legislaţia internaţională în vigoare”, se arată în
comunicat. Întrucât profesorii şi învăţătorii nu au primit vreo veste că în şedinţa de luni a Guvernului s-ar fi alocat banii necesari achitării salariilor, marţi la ora 12:00 ei vor protesta din nou în Piaţa Revoluţiei.