Consiliul Județean Botoșani a scos la licitație modernizarea Drumului Vămii, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră județeană.
Drumul Vămii, mai exact Drumul Județean 282, leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut, și are o lungime de 49 de kilometri. Valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse lucrările de construcție, serviciile de supervizare și dirigintare, TVA-ul, taxele și rezerva de implementare, se ridică la 68 de milioane de euro.
Consiliul Județean Botoșani a depus proiectul pentru finanțarea din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, suma eligibilă este de 60 de milioane de euro, iar 8 milioane de euro reprezintă cofinanțarea administrației județene.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
„Consiliul Județean Botoșani a fost primul din Regiunea de Nord-Est care a terminat modernizarea Drumului Strategic, deși nimeni nu ne dădea șanse să-l finalizăm până la închiderea exercițiului financiar, decembrie 2023. Acum, suntem primul Consiliu Județean care scoate la licitație modernizarea unei axe strategice pe noul Program Regional. Este rezultatul muncii unei echipe profesioniste, care a pus interesul județului nostru pe primul plan. Vă reamintesc că în momentul preluării mandatului, în urma demersurilor pe care le-am făcut, am reușit deblocarea la nivel național a Programului Operațional Asistență Tehnică, din care am obținut finanțarea europeană pentru realizarea documentației tehnice necesare Drumului Vămii (studiul de fezabilitate, studiul de siguranță a traficului, proiectul tehnic). Așa arată o administrație profesionistă, care știe ce are de făcut și face ceea ce are de făcut!”,
Firmele interesate își pot depune ofertele până pe data de 5 septembrie.
Pe lângă modernizarea căii de rulare, proiectul presupune realizarea a trei consolidări și stabilizări de teren pe o distanță totală de 1,8 kilometri: în dreptul iazului de la ieșirea din Hănești, la ieșirea din Săveni și în comuna Drăgușeni. Se vor realiza peste 2 kilometri de drenuri, se vor face 5 poduri și 80 de podețe transversale. Drumul va avea 26 de parcări și stații de autobuz, precum și 2 platforme de cântărire. Pe lângă lucrările la calea de rulare, vor fi construite trotuare pe 25 de kilometri și piste de biciclete pe o lungime de 16 kilometri. În ceea ce privește siguranța drumului, intersecțiile vor fi iluminate și se vor monta parapete metalice pe 1.683 de metri.
De-a lungul drumului, vor fi amplasate și patru stații de reîncărcare electrică.
Drumul Vămii este continuarea firească a Drumului Strategic, realizând astfel o adevărată axă rutieră nord-sud care leagă Vama Rădăuți-Prut de județul Iași.
„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice care să lege Vama Rădăuți-Prut de sudul județului, implicit de județul Iași, și de a îndrepta ce a stricat administrația liberală care a desenat Drumul Strategic ca un brăduț de Crăciun pentru a include pe traseu primăriile pe care le conducea la acea vreme. Dezvoltarea județului trebuie făcută în ansamblu și nu pe interese politice și economice. În ultimii trei ani și jumătate am demonstrat că echipa pe care o conduc face administrație performantă, atât la nivel județean, cât și la nivelul fiecărei primării”, a concluzionat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
(Comunicat CJ Botoșani)
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile