Una dintre funcțiile de conducere din cadrul Consiliului Județean Botoșani înființată de fostul președinte Florin Țurcanu, a rămas vacantă.
Radu Judele a părăsit deja biroul în care și-a desfășurat activitatea după ce Gheorghe Sorescu a devenit președinte la județ. Cel mai probabil și-a scris și demisia pe care o va lăsa la Registratură fiind oricum incompatibil având în vedere că a fost ales consilier județean.
În aceste condiții, postul de administrator public al județului: ”Deocamdată rămâne vacant, am să girez eu timp de câteva luni în această poziție, să-i văd pretențiile după care mă gândesc să găsesc un specialist”, tranșează dilema Costică Macaleți.
Mai exact, Costică Macaleți a preluat atribuțiile pe care le avea Radu Judele și le-a inclus printre cele proprii. Urmează să testeze mai mulți specialiști care să se plieze pe această funcție și să numească un alt administrator public.
Sau să desființeze postul.
”Funcția va fi vacantă două, trei luni. Dl Judele este incompatibil, poziția de consilier județean cu cea de manager la județ. Urmează încetarea serviciului”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani.
În a doua zi de activitate la biroul lui Costică Macaleți era un du-te, vino continuu de primari sau directori din subordine. La orele amiezii încă nu erau stabilite atribuțiile pentru cei doi vicepreședinți. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile