27 de milioane de lei, adică 270 de miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, în jur de 6 milioane de euro, este miza unei decizii aşteptate în aceste zile din partea prefectului. Hotărârea sa poate întoarce hotărârea Consiliului Judeţean prin care pe 29 iunie s-au împărţit fondurile de la bugetul de stat pe primării. După cum am arătat în mai multe rânduri, deşi s-au invocat unele criterii, rezultatul final a fost că localităţile cu primari USL au primit de 10,15 sau chiar peste 20 de ori mai multe fonduri decât cele conduse de PDL-işti.
Prefectul e ocupat cu alte treburi şi amână luarea unei decizii
Ba mai mult, în ianuarie, când aceeaşi majoritate USL a repartizat sumele în cauză, teoretic tot în baza aceloraşi criterii, localităţi care atunci aveau primari PDL, precum Botoşani sau Flămânzi, au primit sume infime, în iunie, când au în frunte USL-işti, să li se atribuie sume considerabil mai mari.
Juriştii din subordine i-au făcut prefectului încă de la sfârşitul săptămânii Prefecturii un proiect de adresă prin care să se declanşeze procedura prealabilă, adică să ceară Consiliului Judeţean să revină asupra hotărârii, fază premergătoare atacării în instanţă. Nu s-ar fi respectat nici criteriul referitor la starea drumurilor, aceleaşi căi rutiere având în iunie o cu totul altă situaţie decât cea din ianuarie şi nici cel privitor la proiecte, în sensul că s-ar fi dat bani unor primării care nu au vreun proiect în derulare, iar altora, care ar avea proiecte, dar care sunt conduse de democrat-liberali, li s-au distribuit sume în bătaie de joc.
CITEŞTE ŞI:
ŞOC : Prefectul pe cale să întoarcă bugetul judeţului
Argumentul suprem este însă acela că Prefectura a câştigat deja un proces pe seama unei hotărâri aproape similare adoptate de aceeaşi majoritate în luna ianuarie şi după ce atunci a considerat-o ilegală, acum ar trebui să o catalogheze drept legală. Asta şi după ce Tribunalul Botoşani i-a dat dreptate în privinţa primei hotărâri. Economist de profesie, primul reprezentant al Guvernului în judeţ amână însă luarea unei decizii.
„Probabil la sfârşitul săptămânii vă vom putea comunica. Am fost ocupaţi cu alte activităţi”, ne-a declarat marţi
Adrian Constantinescu.
Şeful CJ e convins că hotărârea e corectă
Preşedintele Consiliului Judeţean este însă convins că hotărârea este legală. Şeful CJ susţine că a format o comisie din trei ingineri care a evaluat starea drumurilor, iar banii s-au împărţit după raportul prezentat de aceasta.
„N-are nici un argument. Greşeşte! Nu vreau să intru în polemică cu el, am respectat toţi paşii legali pentru că în lege spune foarte clar, plus judecătorul a spus: trebuie să respect una dintre condiţii, kilometrii sau starea drumurilor. Eu le-am cerut juriştilor dacă nu este legal să nu-mi dea viza. Le-am spus foarte clar şi în acel moment mi-a spus foarte clar direcţia juridică, trebuie să respect măcar unul dintre criterii”, a afirmat
Florin Ţurcanu. El este convins că PDL-iştii ar fi atacat hotărârea dacă o considerau nelegală, însă mediat după adoptarea ei Cătălin Flutur, consilier judeţean şi preşedinte PDL Botoşan,i a declarat că nu agreează ideea deoarece numai dacă prefectul deschide o asemenea acţiune aplicarea hotărârii se suspendă.
VEZI CUM S-A SCHIMBAT ALOCAREA BANILOR ÎN FUNCŢIE DE APARTENENŢA POLITICĂ A PRIMARILOR:
DOCUMENT Cum au colorat Ţurcanu şi ai săi 6 milioane de euro
Dedesubturile amânării şi... "sper să aibă şi sânge în instalaţie"
Amânarea luării unei decizii de către prefect poate avea o explicaţie cât se poate de logică. Nefiind atacată în acest moment hotărârea se aplică, adică banii se virează primăriilor.
Până ce se face procedura prealabilă, CJ răspunde şi se ajunge în faza atacării se pierd câteva săptămâni, timp în care primăriile pot cheltui banii, astfel încât, atunci când prefectul ar ataca hotărârea pentru a-şi arăta echidistanţa politică, acţiunea ar fi una tardivă deoarece banii practic nu ar mai exista. Acest aspect a fost sesizat şi de unul dintre consilierii judeţeni care a criticat împărţirea banilor chiar în şedinţa din 29 iunie şi care miercuri a luat din nou atitudine.
„Sper să aibă şi sânge în instalaţie şi demersul să-l ducă până la capăt. Nu cred că dânsul aşteaptă la ora actuală părerea specialiştilor din Prefectură pentru că, din câte ştiu eu, dânsul este un foarte bun economist, dânsul a lucrat în Direcţia de Finanţe, are cunoştinţele şi pregătirea necesare încât să poată să se exprime personal dacă repartizarea sumelor către localităţi în ce priveşte drumurile şi echilibrarea bugetului a fost corectă sau nu”, a afirmat
Dorin Ciuştea. Precedentul proces pe această temă a durat în jur de patru luni, iar prefectul a declarat anterior că o posibilă atacare a hotărârii ar putea avea ca şi consecinţă întoarcerea banilor la bugetul de stat deoarece proceul s-ar întinde până spre sfârşitul anului.
CITEŞTE ŞI:
Mega-bătaie de joc la împărţitul fondurilor pe primării – DOCUMENT unde se duc banii