Antreprenorii interesați de proiect pot depune oferte prin intermediul platformei de achiziții publice până pe 28 februarie.
Proiectul Consiliului Județean privind construirea unui laborator de microbiologie pentru secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a ajuns în faza licitației.
La sfârșitul săptămânii trecute, comisia de achiziții a Companiei Naționale de Investiții a lansat procedura de licitație simplificată pentru proiectul promovat de Consiliul Județean Botoșani. „Noul laborator va aduce beneficii Spitalului Județean prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziție de către unitatea medicală, dar și celorlalte unități sanitare din județ prin prelucrarea probelor biologice. Construirea unui laborator de microbiologie nou și modern este o necesitate urgentă mai ales în aceste vremuri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafață de 232,19 metri pătrați. Aceasta va avea două zone funcționale majore – una destinată personalului și una destinată preluării și prelucrării probelor biologice. Valoarea totală a proiectului, care cuprinde lucrările de construcții montaj, dotările și TVA-ul aferent, se ridică la aproximativ 2,5 milioane de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024