Aceste persoane au dublă cetățenie sau sunt stabilite temporar la Botoșani prin prisma profesiei.
În această vară peste 300 de străini au ajuns la serviciul de urgențe al Spitalului Județean Mavromati.
„În cadrul Spitalului Județean Mavromati am făcut o analiză pe trei luni a pacienților care au fost externați în tip de asigurare euro card, deci persoane străine. S-a constatat o creștere: în iunie au fost 76 de pacienți externați cetățeni străini, în iulie 106 și în august 132. Și astfel în cele trei luni de vară au fost 314 pacienți străini externați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati”
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Au călcat pragul unității spitalicești de la Botoșani persoane care lucrează în țări precum Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia, India, Turcia, Ucraina, Israel, Republica Moldova, Cehia.
Acești pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale pe diferite secții medicale cum ar fi: Cardiologie, Urgențe, Psihiatrie, Oftalmologie, Neurologie, Ortopedie, Hematologie.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile