Vineri încep lucrările de reabilitare a bulevardului Victoriei din Dorohoi. Licitaţia a avut loc pe două loturi, asfaltare, respectiv pavelare, iar primul palier a fost cîştigat de SC Transporturi Auto SA, societate unde acţionar este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constantin Conţac.
Acesta a venit cu o ofertă de circa 1,8 milioane de lei cu care a devansat pe SC Tehnic Asist SA, unitate controlată de Mirel Vlas. 10.310 metri pătraţi vor trebui reabilitaţi într-o perioadă de opt luni. La aceasta se adaugă modernizarea a 2.540 metri pătraţi de trotuare, reabilitări de şanţuri, străzi laterale şi podeţe. Conducerea Primăriei a semnat deja contractul şi a emis ordinul de începere a lucrărilor. Acestea includ porţiunea de bulevard delimitată de intrarea în municipiu dinspre Botoşani şi până la intersecţia cu strada Dumbrava Roşie, din faţa fostei unităţi militare, de acolo începînd pavelarea, de care se va ocupa altă firmă.
Bulevardul costă ba 5,4 milioane, ba 3,5 milioane
Conform proiectului de reabilitare a bulevardului, adică atît partea de asfaltare, cît şi cea de pavelare, aprobat de consilieri în urmă cu două luni, valoarea estimată a lucrărilor s-ar ridicat la aproape 5,4 milioane de lei fără TVA. Din această sumă peste 2,3 milioane de lei provin de la bugetul local, iar 3,1 milioane dintr-un împrumut contractat de municipalitate. Prin licitaţie valoarea lucrărilor a scăzut la circa 3,5 milioane, însă aşa cum se întâmplă în practică, se aşteaptă ca suma să crească în limita permisă de lege, odată cu derularea contractelor, prin efectuarea unor lucrări suplimentare.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024