În perioada august – octombrie 2016, poliţiştii botoşăneni au acţionat în sistem integrat, pentru combaterea criminalităţii specifice, în domeniul silvic, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.
În perioada 12 august - 31 octombrie 2016, au fost organizate acțiuni preventiv - reactive, în sistem integrat, pe linia prevenirii și combaterii tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de arbori, precum și pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale din domeniul silvic sau incidente acestuia.
La acţiuni au participat forţe ale I.P.J. Botoşani, jandarmi şi poliţişti de frontieră, precum şi specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Botoşani şi Direcţiei Silvice Botoşani sau lucrători ANAF.
Au fost efectuate în total, 1.620 de acţiuni de control, între care 1.510 pe drumurile publice, 27 pe fonduri forestiere şi 83 în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos. În trafic, au fost verificate în total 2.476 de mijloace de transport.
Pe parcursul acţiunilor au fost constatate 39 de infracţiuni (2 prevăzute de Codul Silvic şi 37 prevăzute de alte acte normative) şi 804 fapte contravenţionale (82 prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 722 prevăzute de alte acte normative).
Pentru contravenţiile constatate, au fost aplicate sancţiuni cu amenzi însumând 383.155 de lei.
De asemenea, ca măsuri complementare, a fost dispusă confiscarea/indisponibilizarea, faptic sau valoric, a 1028,7 m.c. material lemnos (cherestea, lemn de foc, lemn rotund, etc.), în valoare totală de 201.900,44 lei.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024