Mai multe acțiuni de verificare au fost efectuate de către corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani la diferiți furnizori medicali din județ.
Pe parcursul lunii mai au fost verificate cabinete ale medicilor de familie, un centru de dializă, un cabinet stomatologic, dar și alte unități medicale.
O acțiune de verificare a vizat plata concediilor medicale fiind aplicate în acest sens două amenzi.
„Au fost sancționați contravențional doi angajatori cu amendă în valoare de 3.500 de lei pentru neprezentare de documente în vederea verificării modului de determinare a indemnizațiilor suportate din FNUASS (n.r. Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate) și a documentelor de plată”,
Alina Mustiață, director Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani.
De asemenea, a avut loc și un control inopinat privind verificarea respectării programului de lucru.
„Au fost verificați un număr de 18 furnizori de servicii medicale: cinci farmacii, un laborator de investigații paraclinice, opt medici de familie, un cabinet medical pentru specialitatea clinică, trei medici de familie din cadrul a două centre de permanență”,
Alina Mustiață, director Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani.
În urma acestui control neanunțat, laboratorului de investigații paraclinice i s-a aplicat o sancțiune pentru nerespectarea programului de lucru.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024