Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
În ultimele ore, aceștia au acționat pentru stingerea a patru incendii, dar și pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 15 persoane care aveau probleme medicale.
La aceste evenimente se adaugă două activități de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, două misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina, trei misiuni de recunoaștere în teren, două alte intervenții și două misiuni de patrulare în vederea identificării persoanelor fără adăpost.
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, ieri după-amiază, să intervină pentru stingerea a patru incendii, la Hudum, Mășcăteni și Botoșani.
Cauzele care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum necurățat de funingine, neizolat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului și scurtcircuit.
Cele mai însemnate pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs într-o hală de reparații utilaje ce aparține unei firme de construcții, de pe strada Ion Creangă, din municipiul Botoșani.
Pentru evitarea unor incidente similare, ISU Botoșani vă reamintește câteva măsuri de prevenire:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;
- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Pompierii împreună cu polițiștii locali și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță au continuat misiunile de patrulare în vederea identificării persoanelor fără adăpost, pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi. Noaptea trecută, au fost găsite două astfel de persoane. Acestea au fost transportate la spațiile de cazare special amenajate. La întoarcerea din misune, echipajele SMURD au verificat zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Vă reamintim faptul că, până pe 11 februarie 2023, județul Botoșani se află sub o atenționare tip Cod galben de ger.
Conform meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece, în special noaptea și dimineața, când va fi ger. Temperaturile minime prognozate se vor situa, în general, între minus 25 și minus 18 grade.
Sfaturi pentru a vă proteja de ger:
- evitați deplasările pe distanțe lungi;
- evitați expunerea la frig;
- consumați ceaiuri calde;
- folosiți îmbrăcăminte adecvată, evitând însă supraîncălzirea organismului;
- protejați-vă extremitățile prin purtarea de mânuși, căciuli;
- evitați trecerea în mod brusc din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;
- purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024