Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Botoșani se ocupă de controlul armelor, munițiilor, materialelor explozive și substanțelor periculoase.
În această perioadă, polițiștii desfășoară verificări pentru a preveni accidentele legate de folosirea obiectelor pirotehnice și pentru a combate braconajul în județul Botoșani.
Înainte de sărbători, autoritățile intensifică controalele asupra persoanelor care dețin portul şi folosiriea armelor, muniţiilor, materialelor explozive și substanţelor periculoase.
Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Botoșani, amintește că scopul este de a preveni accidentele care pot pune în pericol siguranța oamenilor și a bunurilor, mai ales în perioada de iarnă.
Cristian Rîznic, șeful Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Botoșani
„Obiectivul principal al activităţii noastre îl constituie prevenirea şi descoperirea infracţiunilor la regimul armelor şi al muniţiilor, substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, al materiilor explozive, precum şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă normele ce reglementează aceste domenii de activitate.”
Pe fondul combaterii braconajului cinegetic, au fost controlate 60 de persoane atât fizice cât și juridice.
În urma acestora au fost aplicate amenzi care depășesc suma de 70.000 de lei pentru nerespectarea Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic.
Ca măsură complementară, în 13 contravenții s-a dispus anularea permisului de armă deținut de persoane fizice care dă dreptul la detinerea, portul si folosirea armelor letale sau neletale, și au fost întocmite nu mai puțin de 12 dosare penale.
(Foto: stiridincluj.ro)
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Concedierea în 2025: În ce situații nu au voie angajatorii să te dea afară
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Alarmant: Peste jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței în școli
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
ANM anunță o schimbare bruscă a vremii: Ninsori și temperaturi de până la -15°C
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile