Comisia mixtă formată din reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ai Direcţiei de Sănătate Publică dar şi ai Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale a demarat acţiunea de verificare a certificatelor de handicap de aproximativ două luni de zile. Vizate sunt circa 8.000 de persoane însă verificările decurg anevoios din cauza faptului că, membrii comisiei trebuie să se deplaseze în teren pentru a verifica persoanele care deţin un astfel de certificat la propriul domiciliu. Scopul final al acestor controale este de a se vedea dacă certificatele de handicap au fost acordate în mod întemeiat. „
Se ia un eşantion de exemplu de 30 de dosare, pleacă dimineaţă comisia formată din reprezentanţi de la Direcţia Muncii, de la noi şi de la Direcţia de Sănătate Publică pe teren şi iau din casă în casă în funcţie de ancheta socială, de actele medicale şi de discuţii, dacă îl găseşte acasă, dacă e în Italia, de la caz la caz”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Pînă la această dată, cu toate că verificările au fost începute de mai bine de două luni de zile, deocamdată nu a fost centralizată o situaţie provizorie a neregulilor depistate. „
Vă spun sincer că nu m-a interesat asta în mod deosebit pentru că aştept un rezultat final al verificărilor. Probabil că s-au găsit şi nereguli că peste tot sunt. Procedura va dura, este groaznic de greu, eu cred că un an de zile tot va dura. Oricum comisia ştie cel mai bine, dar dacă s-a ajuns în două luni de zile doar la un procent de 10%, săracii oameni zilnic, zilnic tot teren”, a mai declarat
Liviu Rădăşanu. La nivelul judeţului Botoşani, sunt înregistrate 3.781 de persoane cu grad I de handicap, din care 867 sunt cu indemnizaţie de însoţitor. 6.869 de persoane au fost încadrate la gradul II de handicap, în timp ce alte 1.339 la gradul III de handicap. Statul acordă în cazul deţinătorilor de certificate grad I o sumă în cuantum de 202 lei plus încă 91 de lei pentru anumite cheltuieli, 166 de lei plus 68 de lei pentru cele cu grad II, respectiv 33,5 lei pentru persoanele încadrate la gradul III de handicap. Totodată, indemnizaţia de însoţitor în cazul persoanelor cu certificat grad I este în valoare de 461 de lei.