Cele mai puternice companii de pe bursa de la Bucureşti au încheiat pe minus una dintre cele mai negre săptămâni din ultimii ani. Totul a plecat de la anunţul de joi al noului ministru al Finanţelor privind desfiinţarea Pilonului II de pensii.
În jur de 3 miliarde de lei este pierderea dintr-o singură zi a celor mai valoroase 20 de companii listate, după ce bursa a scăzut cu aproape 4%. O pierdere care îi va afecta într-o anumită măsură şi pe cei aproape 6,9 milioane de români care cotizează la fondurile private de pensii obligatorii. Iar asta pentru că fondurile de pensii, cel mai mare investitor de pe BVB, deţin acţiuni la cele mai mari companii listate.
Ulterior, atât ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, cât şi premierul Mihai Tudose au infirmat intenţia de desființare a Pilonului II.
Chiar şi aşa, preşedintele Klaus Iohannis i-a avertizat să termine cu "această ţopăială fiscal-bugetară".
Cei până în 35 de ani contribuie obligatoriu la Pilonul II
Reglementarea în materie de pensii private e oferită de Legea nr. 411/2004. În act se prevede că persoanele în vârstă de până la 35 de ani care sunt asigurate în sistemul public de pensii trebuie să adere la un fond de pensii. De asemenea, persoanele până în 45 de ani, care sunt deja asigurate și contribuie la sistemul public de pensii, pot adera la un fond.
Atâta timp cât datorăm, potrivit legii, contribuție pentru pensie, nu ne putem retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat, cu alte cuvinte, nu putem să alegem să facem altceva cu acel procent lunar de 5,1% din venitul nostru brut.
Ceea ce putem face este să schimbăm fondul, dacă suntem nemulțumiți de cel care ne administrează cei 5,1% în prezent.
Putem afla online la ce fond merg banii noștri
Cei care nu știu la ce fond merg banii lor de pensie privată, pentru că nu și-au ales fondul, pot să afle folosindu-se de o aplicație pusă la dispoziție de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Totuși, informația nu va fi oferită instant, fiind necesare cel mul zece zile pentru ca solicitantul să primească un răspuns.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024