Așa cum s-a anunțat, Festivalul Usturoiului de la Copălău, anul acesta, a încercat să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă cunună de usturoi. Cea mai mare lungime pentru care este deținut un record a fost de 255 de metri.
Fix la ora 16:00, primarul ajutat de câțiva săteni de încredere și familia care a împletit cununa s-au pus pe măsurat, în fața scenei. Oamenii de prin comună și nu numai, au dat buluc și s-au agățat care cum au putut de gardurile împrejmuitoare, ca nu cumva să piardă ceva din măsurătoarea cununii. Unii încântați, numărau o data cu organizatorii, alții, au trecut în tabăra scepticilor: ”Fac și ei, să zică c-au făcut ceva”, s-a auzit un moș fără un dinte în față. Un altul l-a aprobat: ”Mai bine ar ploua să avem recoltă, nu ne trebuie asta”. Remarcile au fost înghițite de vacarmul general, mătușile cu basmale colorate au început să bată din palme. S-a numărat din 50 în 50 de metri și într-un final s-a ajuns la lungimea de 304 metri, cea mai lungă cunună de usturoi din lume pe care cei din Copălău sper să o remarce și reprezentanții Guiness Book. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024