Marţi, 30 august 2011, Botoşani, zona Griviţa, orele după amiezei. Zecile de trecători care s-au întâmplat să treacă prin zonă, s-au oprit pentru o clipă pentru a privi „spectacolul” oferit de zeci de angajaţi ai Primăriei care s-au apucat de tăiat copacii din faţa unui bloc situat la intersecţia cu mall-ul.
Motivul pentru care s-a luat decizia ar fi lucrările care sunt derulate în cartier de către cei de la Modern Calor în cadrul deja celebrului proiect cu finanţare europeană privitor la înlocuirea instalaţiei de termoficare. Iar copacii care au fost plantaţi în urmă cu câteva decenii încurcau excavatoarele municipalităţii aduse în zonă pentru lucrări. Drept pentru care, au fost îndepărtaţi. Întrebat despre procedură aflată în plină desfăşurare chiar în aceste momente, directorul de la servicii edilitare din cadrul municipalităţii ne-a răspuns tranşant:
„Nu este treaba mea asta, treaba mea este să le plantez iar acolo la primăvară. Şi aşa erau copacii pe canalul termic, oricum au fost puşi prost, am văzut săptămâna trecută, am fost chemat acolo şi am văzut că într-adevăr erau pericol pentru că au fost plantaţi după vreo doi ani după ce în 1978 subsemnatul şi cu colegii mei am făcut termoficarea oraşului şi oricum am făcut-o în doi ani şi modernizarea durează zece, asta este diferenţa între trecut şi prezent, asta pot să v-o spun ca fapt divers”, a afirmat
Corneliu Daniliuc, directorul Serviciilor Edilitare din cadrul Primăriei, pentru
Botoşăneanul.ro.
Faptul că nivelul de poluare este în continuă creştere sau apelurile la plimbări cu bicicleta prin oraş pentru a proteja mediul înconjurător, sunt aspecte care nu par să mai conteze însă şi în cazul de faţă când copacii au fost tăiaţi doar pentru ca Modern Calor să poată să schimbe conductele din sistemul de termoficare pentru cei aproximativ 13.000 de abonaţi care mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului par a fi în asentimentul beneficiarului acestor lucrări şi mai mult, se pare că aceste sunt derulate cu avize de la instituţia menţionată.
„Dacă acei copaci au fost plantaţi pe aliniamentul vechilor conducte care se schimbă acum nu ai ce să faci, ei au fost plantaţi greşit, niciodată nu pui pe o conductă, plantezi un copac. Acum eu nu ştiu despre ce este vorba, eu oricum următorul telefon îl dau la Garda de Mediu, eu nu am atribuţii de control, ştiu că toate aceste lucrări sunt derulate cu acord de mediu, au trecut prin procedura de acord de mediu. Toate lucrările sunt făcute cu tot ce înseamnă avize de la protecţia Mediului, de la noi sau de la Bacău”, susţine
Dana Boariu, director executiv APM. De menţionat este faptul că, în urmă cu circa 2 ani de zile, viceprimarul municipiului, Florin Ghiorghiţă a pus la bătaie o sumă de bani din propriul buzunar pentru a premia cel mai frumos spaţiu verde din municipiu. Concurs care, cel mai probabil ar fi fost sortit eşecului.
Gabriela ERDIC