Pe numele celor trei minori care au fost găsiți vinovați pentru incendiul izbucnit joi după amiază, în cartierul Olinescu, din municipiul Dorohoi, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.
Copiii nu și-au dat seama de gravitatea situației, în momentul în care au dat foc la mai multe cârpe după garaje. Vântul care a suflat cu putere, materialul lemnos din care au fost construite garajele, dar mai ales combustibilul din interiorul acestora au condus la un adevărat dezastru.
Cert este că au ars patru garaje, două au fost afectate și un autoturism BMV a fost distrus în totalitate. Valoarea bunurilor distruse din primele date ale Poliției se ridică la peste 90.000 lei.
”Sunt trei copii, de 9 și 10 ani, din cartier care au dat foc la materiale textile ușor inflamabile. Stabilim prejudiciul, dar procedural ei răspund. Având în vedere vârsta lor se va da o soluție, dar nu putem anticipa care. Aseară târziu s-au terminat cercetarea la fața locului și de audiat părțile vătămate, minorii”, a precizat comisarul șef, Marcel Prichici, Șeful Poliției Dorohoi.
(M.A.)
CITEȘTE:
Carburanții s-au scumpit din nou. Cât vor plăti șoferii pentru un litru de benzină și motorină
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Cât vor plăti românii care vor să călătorească în SUA
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Două zile de spectacole pentru copii la Teatrul Vasilache
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Descoperire macabră în Botoșani: Bărbat găsit fără suflare în casă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Reducerile de posturi și cheltuieli din Sănătate sunt excluse, anunță Alexandru Rafila
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile