În cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani derulează activităţi în unităţile de învăţământ în domeniul siguranţei pe Internet.
Proiectul „Ora de net” presupune informarea elevilor de gimnaziu şi de liceu, cu privire la utilizarea în siguranţă a Internetului şi în special a site-urilor şi platformelor de socializare.
Recomandările generale ale poliţiştilor privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe Internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe Internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
În această săptămână, poliţiştii Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii au fost oaspeţii Şcolii Gimnaziale nr.6 Grigore Antipa Botoşani. Ca întotdeauna, discuţiile purtate au avut caracter interactiv, elevii fiind încurajaţi să prezinte situaţii cu care s-au confruntat în lumea virtuală şi soluţiile pe care le-au identificat pentru depăşirea unor probleme. Polițiștii au sfătuit părinții să comunice deschis copiilor avantajele si dezavantajele Internetului, să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a calculatorului si telefonului mobil, să restricţioneze excesiv şi fără justificare accesul la calculator şi la Internet.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024