A trecut Prutul pentru a veni la liceu în România, iar soarta l-a trimis la Botoșani.
Acum 20 de ani a ajuns la Botoșani. Aici a început să dea lecții de dans, iar în clasa a XII-a a făcut coregrafia unui spectacol de teatru și a realizat că ar fi putut face orice în viață, dar că trebuia să rămână pe scenă. Așa că a venit la București pentru a face facultatea de Coregrafie și mai târziu pentru a da viață centrului de dans independent Linotip.
”La 16 ani am vrut să plec de acasă și am venit să studiez în Romania, culmea, filologie la un liceu din Botoșani, unde în acea vreme nu exista mai nimic pe dans, așa că am început să predau în privat. Am intrat în trupa de teatru a liceului, unde mai rezolvam câte ceva legat de mișcare scenică și dans când era cazul, apoi în clasa a XII-a am făcut coregrafia unui spectacol de teatru și mi-am dat seama că acesta este destinul meu”, mărturisea Arcadie Rusu pentru iqads.ro.
Pentru Arcadie Rusu dansul a venit firesc în viață. A fost o întâlnire pe care a avut-o încă din primii ani, atunci când a învățat dansuri populare în Republica Moldova. Apoi a dansat cu sora sa.
Și, după ce a ajuns la Botoșani, a început să îi învețe pe alții. Însă visul său era nu doar să fie pe scenă, loc pe care îl iubește nespus, ci să aibă un grup al său, compania sa. Și a ajuns, prin Linotip, să creeze o echipă care să fie ca o familie, scrie life.ro.
-Când ți-ai dat seama că vrei să dansezi?
-Am făcut dans din clasa a doua. Apoi în liceu am fost într-o trupă de teatru, iar în clasa a XII-a am făcut coregrafia unui spectacol și atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac. Am simțit că aș putea face orice în viață, dar că destinul meu este să dansez pe scenă sau să fac coregrafia pentru dansatorii și actorii care sunt acolo. Și așa că am dat mai departe la Coregrafie.
-Facultatea ai făcut-o la București, dar liceul?
-Eu sunt din Basarabia, iar la liceu am venit în România, la Botoșani.
-De ce Botoșani?
-Nu a fost alegerea mea. Eram în 1999, aveam 16 ani și am venit în România. Atunci ca să primești repartizare la un liceu trebuia să dai vreo patru examene. Noi eram trei colegi de clasă care voiau să locuiască împreună și să strângă bani din bursă ca să își cumpere un Pentium II (râde).
Am dat examenul și atunci trebuia să alegem mai multe orașe. La final, stăteam cu emoții pentru că știam că am intrat, dar nu știam unde. Evident că fiecare dintre noi a fost repartizat în alt oraș – unul în Brăila, altul în Târgul Neamț, eu la Botoșani. Abia la facultate ne-am regăsit și am și locuit împreună o perioadă. (…)
-Dar de ce România?
-M-a atras tot timpul locul acesta. Am simțit mult mai mult apropierea de România, decât de Rusia care oferea burse asemănătoare. Dar era normal, Sculeni este la o aruncătură de băț de România, pe malul celălalt al Prutului. E punct vamal. Și mergeam de foarte multe ori la Iași care este la doar 25 de kilometri. Aveam prieteni acolo. Îmi făceam cumpărături pentru școală de la Iași. M-a atras mai mult România, deși știam foarte bine și rusa.
Apoi după facultate am vrut să plec la master în afară, dar din cauza sistemului comunist din Moldova nu am putut. Atunci nu aveam cetățenia română și ca să plec în afară trebuia să pun în cont vreo 6-7 mii de euro, așa că am rămas aici. Și bine că am rămas aici pentru că am primit job-uri încă din facultate. Nu am căutat niciodată de lucru. Mereu m-a recomandat cineva, m-a sunat cineva, m-a invitat cineva să fac parte dintr-un proiect.
-Pentru dans nu ar fi fost mai bine să alegi Rusia?
-Eu am venit aici să fac liceul, nici nu credeam că o să mai dansez. Dar am ajuns în Botoșani și pentru că nu se făcea nimic, am ajuns să predau și să câștig așa niște bani de buzunar.
-Cui predai?
-Erau câteva familii care voiau să învețe dans de societate. Iar eu, făcând dans sportiv în Moldova ca tot neamul meu – am un verișor care dansează pentru Polonia și care este campion mondial – îi învățam. Aveam, de exemplu, o familie care se ducea în fiecare an la Viena la bal și ei voiau să învețe vals.
Apoi a venit sora mea și a început să predea la rândul său. Noi am dansat mereu în pereche, încă de când eram mici, așa că dansul era în sânge. Acum, de pildă, face a doua facultate și separat face tango argentinian. Nu poate să stea departe dacă toată viața a dansat. Interviul integral pe life.ro…
(Foto: life.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
