Președintele alături de care FC Botoșani a promovat în SuperLigă și a obținut prima calificare în cupele europene deplânge situația în care a ajuns echipa, dar crede că există șanse reale pentru salvarea de la retrogradare și transmite suporterilor să fie alături de roș-alb-albaștri în această perioadă extrem de dificilă.
Actual președinte al Consiliului Director al Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer a fost săptămâna aceasta invitat la ”Botoșăneanul TV”.
Cum echipa fanion a județului traversează cea mai gravă criză din ultimul deceniu, fiind pe ultimul loc în SuperLigă și fără victorie după 14 etape, subiectul FC Botoșani nu putea lipsi din emisiune.
În ciuda despărțirii din 2018, omul de afaceri a apreciat efortul financiar pe care grupul ”Elsaco” l-a făcut de-a lungul timpului pentru a menține formația la un nivel competitiv.
”Normal, oamenii sunt supărați pentru poziția în clasament a echipei, dar să aibă încredere și să susțină echipa fiindcă lucrurile se vor îndrepta. Eu cred. Echipa este într-adevăr într-un moment greu, este în suferință, trebuie susținuți din toate punctele de vedere și clubul și finanțatorii ca fotbalul botoșănean să nu moară. Este un moment delicat, într-adevăr (...). Și pe mine mă doare, o spun cu toată inima și îmi doresc ca Botoșaniul să rămână în SuperLigă”,
Cornel Șfaițer, președinte Consiliul Director Politehnica Iași
Cât se poate de diplomat atunci când a vorbit despre FC Botoșani, Cornel Șfaițer a reacționat totuși fără menajamente privitor la mutarea echipei la Suceava. A amintit că el însuși a pus la vecini bazele clubului Cetate Suceava în urmă cu două decenii și că în ciuda promisiunilor făcute de autoritățile locale și de oamenii de afaceri de acolo, a fost lăsat singur.
”Mi s-a părut o declarație a lui Valeriu lipsită de substanță, să muți echipa la Suceava (...). Dacă se dorea revenirea fotbalului sucevean în SuperLigă, sunt destui oameni cu potențial în Suceava, nu să meargă FC Botoșani la Suceava și să se alăture oamenii de business... Niciodată asta n-o să fie! Dacă dorești să strângi rândurile la Suceava și dorești să revină Foresta sau cum vrei să se denumească clubul, în primul rând au nevoie de infrastructură. Mă întrebau unii botoșăneni prin oraș și le-am spus: «stați liniștiți, nu o să se ajungă niciodată». În primul rând nu au infrastructură, ei nu pot să ia licența, sunt niște criterii de licențiere. Ei nu pot să ia licența nici măcar pentru Liga 2. Este acel stadion vechi în zona centrală, fără infrastructură, fără parcare, n-ai acces, e foarte greu de intrat la stadion. Au probleme și cu tribuna a doua. Asta cu mutatul la Suceava nici de glumă nu-i bună. FC Botoșani nu-i Siretul Bucecea, să îl muți”,
Cornel Șfaițer, președinte Consiliul Director Politehnica Iași
Declarat în 2013 și 2020 președintele de club al anului din fotbalului românesc de către Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, Cornel Șfaițer a amintit că în 2016 a revenit la Suceava fostul internațional Dorin Goian pentru a revitaliza fotbalul sucevean, dar că nici măcar el, practic cel mai mare fotbalist pe care Suceava l-a dat României după revoluție, nu a reușit să coaguleze un grup care să readucă fotbalul de peste Siret în prim plan.
În urma unor neînțelegeri cu acționarii de la ”Elsaco”, Cornel Șfaițer a plecat de la FC Botoșani în 2018. A refuzat în mai multe rânduri să preia Dinamo București, însă în 2019 a acceptat numirea în funcția de manager general la Sepsi Sfântu Gheorghe, alături de care a obținut cele mai mari performanțe ale clubului de până la acea dată: locul 4, calificarea în finala Cupei României și participarea în UEFA Conference League.
În ianuarie 2022 a preluat conducerea Politehnicii Iași pe care a promovat-o în 2023 în SuperLigă.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024