Cornel Șfaițer, președintele Consiliului de Administrație de la Poli Iași, a analizat victoria moldovenilor contra celor de la Universitatea Craiova (2-0), în etapa 9 din Superliga.
Înaintea pauzei forțate de meciurile echipelor naționale, echipa din Copou a suferit cel mai drastic eșec al sezonului (2-6), pe terenul celor de la Hermannstadt.
Conducerea ieșeană a operat modificări la nivelul băncii tehnice, iar startul este promițător, Emil Săndoi reușind o victorie împotriva unei formații ce și-a depus candidatura la titlu.
Oficialul celor de la Poli, Cornel Șfaițer, consideră că victoria a venit într-un moment oportun, însă are speranța ca jucătorii să câștige puncte și cu echipele din subsolul clasamentului.
”Succesul a venit după două săptămâni grele pentru noi, de frământări. Veneam după un eșec usturător, cu Sibiul și cred că am gestionat bine lucrurile. Echipa a avut două jocuri de pregătire, cu Ceahlăul și cu CFR Pașcani. Miercuri a venit Emil Săndoi, nu a avut prea multe zile la dispoziție.
Eu știam că echipa va avea determinare, era normal după un asemenea eșec. Am avut discuții cu tot grupul, s-au antrenat luni și marți cu Mugur Cornățeanu, niște antrenamente foarte tari, cu multă intensitate.
Aveam nevoie mare de puncte, eu m-am declarat și înaintea meciului optimist, știam că întâlnim o echipă tare a campionatului, care a făcut investiții în această vară. Un meci în care ne-a ieșit, la Sibiu de pildă au avut adversarii 7 șuturi și au marcat de 6 ori.
Am avut o primă repriză excelentă, când terenul a fost mai practicabil. Am avut inițiativa și ne-am creat trei ocazii mari de a marca, puteam să ne desprindem foarte ușor la 2-0. Primele reușite ale lui Kamberi și ale lui Tailson, m-am bucurat foarte mult pentru ei.
Din păcate, în a doua repriză am cedat mijlocul terenului, Craiova a venit peste noi, are jucători de calitate, dar am avut un portar într-o zi excelentă, pe Fernandez, cu două intervenții extraordinare. A fost acel penalty în care am avut șansă, dar am dovadă de bărbăție. Toți jucătorii au depus un efort maxim să ieșim învingători.
Cu echipele care se bat la titlu ne-am descurcat, în Ghencea ne-am impus cu FCSB, pe Rapid am presat-o din minutul 70... Noi am dat dovadă de slăbiciune în meciurile cu colegele noastre de clasament, care se bat pentru un loc cât mai sus, sper că am învățat din greșeli și să câștigăm puncte cu acestea”, a spus Cornel Șfaițer, în exclusivitate, pentru iAMsport.ro.
În urma victoriei de duminică seara, Poli Iași a urcat pe locul 10 al clasamentului, cu tot atâtea puncte. Moldovenii se deplasează în etapa următoare la Arad, pentru un duel cu UTA, o altă formație în criză de rezultate.
Meciul de pe stadionul Francisc Neuman este programat luni, 23 septembrie, de la ora 18:00.
În două din ultimele trei vizite pe terenul formației din vestul țării, Poli Iași a plecat victorioasă (2-1, respectiv 3-2).
(Foto: Sport Pictures)
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024