Întâi a fost neîncrederea. Că noi botoșănenii am putea avea un asemenea parc de agrement în care să vină cei din Suceava, Iași, Neamț. Sau chiar moldovenii și ucrainenii. Apoi au urmat rând pe rând entuziasmul, așteptarea, nerăbdarea și într-un final resemnarea care s-a amestecat cu un oarecare dezinteres cauzat de amânările repetate.
Acum, la auzul proiectului Cornișa, majoritatea botoșănenilor dau din mână la lehamite. S-au tot săturat de explicații și de noi termene date pentru deschidere. În același timp, încă există persoane care revin cu aceeași întrebare: „și totuși când e gata?”.
Păi, e cam gata. Abia acum.
Ultimul obiectiv care trebuie finalizat pentru că a fost nevoie de schimbarea soluției, adică de construirea unui acoperiș din lemn care să nu-i deranjeze pe cei de la unitatea militară, a fost terminat. Se fac probele, se așteaptă copiii să vină să verifice suprafața de gheață.
Un alt lucru important a fost partea de canalizare unde ar fi câștigat licitația o firmă din Piatra Neamț.
Explică Adriana Zăiceanu, managerul de proiect de la Cornișa:
”Partea de canalizare este în execuție și în termenii contractului. Teoretic ar trebui terminată până la sfârșitul anului și partea de canalizare”.
Dacă la patinoar în prezent sunt efectuate probele tehnice, la piscina interioară această etapă a fost deja bifată.
Și aici, probabil până la finele anului în curs, vor intra copii și adulți pentru a vedea cum se comportă acest bazin interior.
”La piscina interioară s-au făcut probe tehnologice, la fel cum se procedează la patinoar se va proceda și la piscină, vor veni oamenii să vadă, să meagă liber din punct de vedere al accesului și să spună: dle, eu aș mai vrea aici ceva. Poate mai trebuie îmbunătățit ceva. Sunt acțiuni pregătitoare recepției, așa fel încât atunci când recepționăm, chiar dacă lucrările sunt în garanție, să nu avem suprize mari”
Adriana Zăiceanu, managerul de proiect de la Cornișa
Probabil vor mai fi remedieri la obiectivele acestui parc atât de complex, însă acestea vor fi rezolvate pe parcurs.
O altă problemă importantă apărută a fost aceea a accesului în parc, prin drumul național.
Constructorul a solicitat de la reprezentanții Secției Drumuri Naționale acceptul pentru amenajarea unui sens giratoriu.
Cererea a fost respinsă.
Astfel că se ajungea la situația în care persoanele care veneau dinspre Suceava să fie nevoiți să întoarcă tocmai la sensul giratoriu de la Premier. A deslușit ițele, un expert de la Iași.
”În privința intrării, vineri s-a stabilit soluția și dispoziția de șantier, va merge la expert pentru avizare, având în vedere că soluția a fost indicată într-o expertiză făcută de către un expert de la Iași, dispoziția de șantier a fost semnată de proiectant, cu viza expertului și cu verificatorii de proiecte, ajunge în șantier și se rezolvă și problema accesului prin intrarea principală”
Adriana Zăiceanu, managerul de proiect de la Cornișa
Se lucrează intens și la partea de consolidare a piscinei exterioare unde au fost o serie de alunecări de teren, intervențiile fiind în acest moment în execuție.
”Avem 96%, suntem chiar pe ultima sută de metri. Am spus, parcă a fost cu stângul început, atâtea opreliști și atâtea probleme. Când spuneam că am terminat, iar apărea altceva. Este cel mai complex proiect, un proiect complex, complet”
Adriana Zăiceanu, managerul de proiect de la Cornișa
Reprezentanții Primăriei se feresc să mai lanseze vreun termen după toate cele care au tot fost ratate.
Însă nu este totuși exclus ca vara viitoare, în cea a lui 2017, să facem totuși baie la Cornișa.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile