Discuțiile pentru parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa, capătă o altă amploare în contextul în care ar putea există și o etapă secundă a intervențiilor de la acest obiectiv. Asta înseamnă extinderea paletelor de activități și implicit a suprafeței totală pe care se întinde Cornișa.
O nouă idee, deocamdată îndrăzneață și nu neapărat realizabilă este aceea prin care Primăria Botoșani să intre în posesia terenului pe care se află unitatea militară care, oricum nu ar mai avea activitate.
”Vom avea discuții cu Oprea (ministrul MApN n.r) să vedem cum putem prelua acest teren. Să zicem că unitățile militare până acum au un regim de desecretizare. Nu poți face fotografii în apropierea gardurilor. Eu aici am obiective turistice, vin oameni, se pozează pe alei, obligatoriu intră în obiectiv și ceea ce intră în curtea aia. E un gard de sârmă ghimpat care e căzut. Și atunci unde e secretizarea?”, este varianta susținută de Sorin Mihail Rîznic, noul consilier al primarului.
În cazul în care s-ar concretiza acest demers, suprafața pe care se află în prezent obiectivul armatei ar putea avea o altă destinație. Mai mult, se gândește și legarea orașului pe cale aeriană de Cornișa.
”Pe spațiul acela poți face orice dorești. Și un mini hipodrom. Potențialul acestui parc este enorm. Eu aș mai fi făcut un alt proiect care să facă o legătură super simplă cu orașul. Aș fi pornit din colțul cimitirului cu o telegondolă până aici. E greu de realizat, din punct de vedere tehnic, pasarela, din cauza alunecărilor de teren. Dar în momentul în care faci un pilon de telegondolă sus pe șosea, unde a stabil, nu am nevoie să pun încă ați zece stâlpi pentru pasarelă”, a mai menționat consilierul de la cabinetul primarului.
Primăria a reușit să preia de la armată și terenul de pe Șoseaua Iașiului unde se dorește să fie construit un teren pentru tineri. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024