Cu imagini pe o repetiție încăpățânată vara începe și anul acesta la Botoșani fără un loc de agrement specific sezonului estival și cu locuitori ai orașului care se dezbracă lângă cimitir pentru a se bucura de soare.
Cornișa nu se deschide. Nu cum a anunțat primarul încă în exercițiu pentru încă două zile. Pentru că, edilul care l-a succedat a avansat un nou termen pentru inaugurarea parcului de agrement turistic și sportiv. Undeva, prin toamnă.
Până când vom avea un loc decent pentru a ne putea bronza sau chiar pentru a ne bucura și de apă, așa cum se întâmplă cu cetățenii din orașele civilizate ale țării, ne limităm la a ne bronza tot la Pacea, în poala cimitirului, pe plăcile de beton ale uriașelor guri de canalizare.
Asta era și imaginea zilei de luni, 20 iunie când temperaturile au urcat brusc după o serie de furtuni puternice. Fete și femei adulte, bărbați sau copii cu pături sau așezați pe prosoape se relaxau la soare. Așa cum au făcut-o și anul trecut, și în urmă cu doi ani dar și acum trei ani. Și dacă o vor face și vara viitoare, vom reveni cu noi articole pe această temă care ar trebui să fie totuși o prioritate în agenda celor care ne cârmuiesc. (G.E.)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024