Dimineața zilei de 5 mai 2015. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în șapte birouri ale Inspectoratului de Poliție Județean. Din exterior, aparent era liniște, doar o mașină înmatriculată în București ar fi putut fi asociată cu prezența procurorilor la Botoșani. Polițiștii intrau și ieșeau continuu din instituție. Întrebările privitoare la perchezițiile DNA la IPJ circulau în sens invers, pentru că de pe buzele lor, se înfiripa aceeași întrebare : Dar ce se întâmplă?
S-a întâmplat că reprezentanții DNA Suceava au avut treabă se pare cu vreo șapte birouri din cadrul Inspectoratului de Poliție Botoșani și au vizat doi șefi. Inspectorul șef Cristian Cucoreanu care ar fi fost ridicat pentru o serie de avansări în grad și cheltuirea unor sume de bani fără temei legal. Și Adrian Osolinschi, șeful serviciului resurse umane din cadrul instituției. Primul care a ieșit într-o mașină de teren inscripționată cu sigla Inspectoratului Județean de Jandarmi, a fost șeful Poliției. S-ar fi aflat pe bancheta din spate însă din cauza geamurilor fumurii, mașina ar fi putut trece neobservată dacă, înainte cu câteva minute nu ar fi fost văzut flancat de doi jandarmi în curtea din spate.
Mai vizibil a fost însă Adrian Osolinschi, aflat într-un Logan pe bancheta din spate. A ieșit fulger din curtea IPJ și în apropierea camerelor foto a plecat capul.
Acțiunea procurorilor s-a desfășurat mai ales în curtea din spate a Inspectoratului de Poliție Județean unde se află garajele. Acolo s-ar fi încărcat documentele ridicate ca probe de procurorii DNA. Tot pe acolo au ieșit și cei doi șefi din Poliție, feriți de ochii presei sau a curioșilor. Ambii au fost escortați la Suceava la audieri, unde vor ajunge și alți angajați ai IPJ, în calitate de martori.
În față, totul decurgea ca într-o zi normală. Cetățenii intrau în instituție cu diverse treburi, ceilalți salariați din Poliție își vedea de treburi. De parcă nu ar fi existat nici o percheziție. Spre final, o dubă a Jandarmeriei a parcat pentru ultima dată în fața instituției și și-a preluat o parte dintre angajații care au oferit suport DNA-ului.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile