Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat astăzi că de la prima oră a luat decizia de a deschide toate piețele din municipiul Botoșani.
Și asta, spune Cosmin Andrei, pentru a pune capăt tuturor problemelor pe care Guvernul actual le-a produs atât fermierilor locali, cât și botoșănenilor care se aprovizionau săptămânal cu produse proaspete românești.
„Imediat după publicarea deciziei Guvernului de redeschidere a piețelor am luat măsura de a pune în funcțiune toate spațiile agroalimentare, închise de actualul Executiv în urmă cu aproape o lună. Nu am mai așteptat ordinul Prefectului. Prefer să plătesc eu amenda, decât să mai aștept ca producătorii locali să mai fie umiliți și să mai îndure frigul și condițiile inumane la care au fost supuși în ultimele săptămâni pentru că au fost nevoiți să stea pe marginea trotuarului, să-și vândă marfa. Nu mai accept așa ceva, nu cât timp voi fi primarul municipiului Botoșani!”, a declarat Cosmin Andrei.
„Președintele Klaus Iohannis a anunțat zilele trecute redeschiderea piețelor ca și când nu dânsul a dat ordin să se închidă, nu dânsul a refuzat promulgarea legii inițiate de colegii mei, care au și votat în Parlament redeschiderea în regim de urgență, nu Guvernul său a atacat legea la Curtea Constituțională și astfel a prelungit chinul celor izgoniți din piețe. Restricțiile aberante, contrare Europei civilizate, precum închidere școlilor și a piețelor, refuzul absurd de extindere masivă a testării, haosul și lipsurile din spitale, ascunderea adevărului, prăbușirea economiei pentru toate vor da mâine socoteală în fața botoșănenilor și a tuturor românilor”, a adăugat primarul municipiului Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024