Potrivit unui comunicat emis de actuala structură de conducere a Sindicatului Alfa, persoanele care se vor afilia la noua organizaţie vor plăti o indemnizaţie care constă în 0,5% din salariul brut faţă de 0,7% cît este percepută la Sindicatul Impact. Pînă la această dată, potrivit preşedintelui Cartel Alfa Marius Oroşanu, peste 30 de persoane s-au retras deja din Impact şi au depus adeziune la Alfa. Noua organizaţie sindicală de la nivelul DGASPC a luat fiinţă vineri, 6 august, iar documentaţia pentru legalitate a fost depusă la Judecătorie pe data de 10 august. Sindicatul Alfa va funcţiona deocamdată în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. De asemenea, preşedintele Cartel Alfa a declarat că, va reprezenta în instanţă pentru procesele pe care angajaţii Direcţiei Copilului le au pe rol, doar acele persoane care se vor alătura Sindicatului Alfa pînă la data de 31 august, fără a fi perceput vreun comision financiar. „
Este important de precizat un lucru. Am rugat sindicatul Alfa să facă în aşa fel încît perioada aceasta de tranziţie a eventualelor membri de la un sindicat la altul să fie cît mai mică cu putinţă. Salariaţii au pe rol nişte procese pornite din trecut, ei nu pierd procesele respective dacă trec dintr-un sindicat în altul. Se schimbă practic avocatul. Deci nu vor mai fi reprezentanţi de Impact şi de Alfa, respectiv de subsemnatul. Dar acest lucru trebuie făcut foarte repede, deoarece se reia activitatea la Tribunal şi este foarte greu ulterior. Şi atunci am convenit ca această perioadă de trecere de la un sindicat la altul să nu depăşească luna august. Sindicatul Alfa oferă o alternativă celor care sunt nemulţumiţi de Impact”, a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa. În cazul celor care se vor alătura noii organizaţii sindicale după data de 31 august, ei vor fi reprezentaţi în instanţă doar pentru eventuale procese noi. Marius Oroşanu a afirmat că pregăteşte deja acţiuni în instanţă privind diminuarea salariilor cu 25%.