Numărul cazurilor de COVID-19 crește de la o zi la alta. În acest context, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a cerut spitalelor să reactiveze planurile de reziliență pentru COVID-19.
O adresă trimisă în această dimineață managerilor de spitale de către Direcția de Sănătate Publică București arată o creștere alarmantă a numărului de cazuri, context în care managerii sunt rugați să reactiveze planurile de reziliență pentru COVID-19.
Acest lucru înseamnă că spitalele care au renunțat la circuitele pentru pacienții infectați cu SARS-CoV2 trebuie să le refacă.
Luni este așteptată o nouă raportare săptămânală a situației COVID, în condițiile în care Ministerul Sănătății a decis în urmă cu circa o lună ca raportările să nu mai fie făcute zilnic.
Săptămâna trecută a fost o creștere de aproape 8.000 de cazuri noi. Și în această săptămână este așteptată o creștere, în condițiile în care ministerul i-a anunțat pe managerii de spitale că din 12 iulie se va reveni la raportarea zilnică.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus săptămâna trecută într-o conferință de presă că România, la fel ca alte țări din Europa, trece printr-un moment de creștere rapidă a cazurilor de coronavirus, dar că asta nu pune probleme asupra sistemului de sănătate, conform DIGI 24.
Ministrul a declarat că această creștere a infectărilor este cauzată de subvarianta BA5, care este contagioasă și afectează și persoanele vaccinate, și pe cele trecute prin boală.
Rafila a estimat că la începutul lunii august s-ar putea ajunge la 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi, acesta fiind scenariul pesimist.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024