Cowboy, majorete şi dans cu elevii de la CNME şi Copălău – FOTO&VIDEO
Sâmbătă, 11 februarie 2012, elevii de gimnaziu de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Botoşani şi cei de la Şcoala Generală Copălău s-au întrecut într-un concurs de talente, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Festivalul se desfăşoară în perioada 9-15 februarie, unde câte două şcoli evoluează simultan, pe scenă, în fiecare seară.
Pe durata spectacolului concurenţii prezintă şase numere artistice: expoziţie de artă, solist de muzică uşoară, solist de muzică populară, dans modern, dans clasic şi o probă finală, la alegere. În timp ce elevii de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu au impresionat publicul cu echipa de majorete mici a liceului şi cu cântece în limba engleză, copiii de la Copălău au purtat cu mândrie costumele populare şi au prezentat obiceiurile străbune.
Proba finală, aleasă de fiecare dintre cele două echipe a ridicat publicul în picioare.”Sperăm că am plăcut publicului, am vrut să demonstrăm că elevii noştri nu sunt doar olimpici, dar şi adevăraţi artişti”, a declarat Cristina Bălăucă, consilier educativ CNME. Emoţionaţi, concurenţii au interpretat două scenete:monologul ”Motanul Încălţat” şi respectiv, sceneta ”Irozii”. Premierea va avea loc miercuri, 15 februarie, în cadrul Galei Laureaţilor Botoşani.
Mădălina IACOB