”A venit momentul să demonstrăm că putem bate pe oricine”, este declarația făcută de antrenorul principal de la FC Botoșani înainte de CSU Craiova.
Leo Grozavu s-a arătat nemulțumit de declarațiile făcute de omologul craiovean înainte de a veni la Botoșani, cu scopul, crede el, de a se pune presiune mai ales pe brigada de arbitri.
Tehnicianul care antrenează gruparea locală de fotbal a declarat că își dorește să obțină trei puncte din a doua etapă și acest lucru e musai să se întâmple împotriva celor de la Craiova.
”Ca de fiecare dată noi ne propunem să câștigăm jocul mai ales că jucăm pe teren propriu și nu în ultimul rând, avem o perioadă destul de lungă de secetă, nu am mai reușit de mult să câștigăm, așa că, eu cred că trebuie să vină și acel moment al victoriei”,
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Înainte de meciul care se va juca sâmbătă de la ora 17:30, staff-ul tehnic de la Craiova a ieșit public pentru a trage semnale de alarmă împotriva lui FC Botoșani.
Tactică comunistă, crede Leo Grozavu.
”Au început cei de la Craiova cu plânsete, că dle arbitrajul, e Kosovo la Botoșani, terenul e bun, de parcă cei de la Craiova ar avea un teren biliard. Am jucat toamna trecută pe un teren execrabil la Craiova. Noi am ieșit cu o grămadă de jucători accidentați, am avut o eliminare gratuită. Dar e o practică permanentă în fotbalul românesc să plângi înainte de meciul de la Botoșani”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Antrenorul de la Botoșani a cerut exemple de partide în urma cărora jucători ai echipelor adverse să fi plecat cu picioarele rupte de pe Stadionul Municipal.
”Nu cred că a plecat cineva cu picioarele pe spate de la Botoșani, nu cred că suntem protejați de arbitri. Toată lumea pune tunurile, dle să aibă grijă arbitrii la Botoșani, dar ce suntem noi Botoșaniul? Nu suntem nimic, jucăm pe teren, nu cred că Botoșaniul este o echipă protejată”,
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
În linii mari, Leo Grozavu a promis că oaspeții vor avea parte de un război sâmbătă după amiază pe Stadionul Municipal, însă fotbalistic, pe teren și nu cum s-a întâmplat în prima parte a campionatului când FC Botoșani a jucat pe terenul celor de la CSU Craiova.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024